A murit Tuheitia, regele populației maori din Noua Zeelandă. Mesajul transmis de regele Charles

A murit Tuheitia, regele populației maori din Noua Zeelandă. Mesajul transmis de regele Charles
Publicat: 30/08/2024, 13:22

Noua Zeelandă este în doliu după ce regele populației maori, Tuheitia Pootatau Te Wherowhero al VII-lea, a murit vineri dimineață, la vârsta de 69 de ani.

Anunțul a fost făcut pe rețelele sociale de către purtătorul de cuvânt al regelui, Rahui Papa, pe rețelele sociale.

„Moartea lui Kiingi Tuheitia este un moment de mare tristeţe pentru supuşii Te Kiingitanga, Maoridom, precum şi pentru întreaga naţiune”, a transmis acesta.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că regele se afla în spital, recuperându-se după o intervenție chirurgicală la inimă, la doar câteva zile după ce a sărbătorit cea de-a 18-a aniversare de la încoronare, notează Reuters.

Kiingi Tuheitia i-a succedat mamei sale, regina Dame Te Atairangikaahu, în 2006.

Rolul monarhului maori nu este obligatoriu ereditar, iar noul lider va fi numit de şefii triburilor asociate cu Mişcarea Regelui în ziua funeraliilor lui Kiingi Tuheitia, dar înainte ca acesta să fie îngropat.

Mesajul regelui Charles

În acest context, regele Charles al Marii Britanii, care este monarhul Noii Zeelande, a transmis un mesaj după moartea liderului maori.

Regele maori nu are nicio autoritate judiciară sau legală în Noua Zeelandă, rolul său fiind în principal ceremonial.

„Soția mea și cu mine am fost profund întristați când am aflat de moartea lui Kiingi Tuheitia. Am avut o mare plăcere să îl cunosc de câteva decenii. Era foarte determinat să asigure un viitor puternic pentru poporul maori și pentru Noua Zeelandă, bazat pe cultură, tradiții și vindecare și a făcut acest lucru cu înțelepciune și compasiune.

Soția mea și cu mine prezentăm sincere condoleanțe familiei lui Kiingi Tuheitia și prietenilor acestuia, dar și tuturor celor care îi deplâng moartea. Gândurile și rugăciunile noastre vor fi alături de voi în acest moment dificil și sfâșietor”, a transmis regele Charles.

Potrivit presei locale, regele va fi transportat la reşedinţa oficială, Turangawaewae marae, iar funeraliile (”tangihanga”) sunt aşteptate să dureze cel puţin cinci zile.

Sursa foto: Profimedia

Andrei Văcaru
Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în anul 2013, dar și un master în Comunicare mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiul unui renumit actor, închisoare pe viață pentru o crimă înfiorătoare
S-au închis în toaleta avionului de întoarcere din Thailanda, apoi i-am fotografiat intimi în seara...
FOTO. Cea mai sexy șefă de federație a recunoscut, la 49 de ani, compromisurile și...
De ce este USR divizat. Elena Lasconi, singurul candidat la prezidențiale nepromovat de liderii influenți...
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut...
Ucraina cere României să-i livreze sistemul Patriot promis: „Plătim toate aceste întârzieri cu pierderi de...
Singura zodie care este binecuvântată de astre în septembrie 2024. Va lovitura pe toate planurile!
Povestea emoționantă a unui român, fost luptător MMA, care a învins moartea: „Am renăscut după...
Un român s-a ales cu 28.000 de lei pensie după recalculare. "A fost într-o corporaţie,...
Unde sunt, de fapt, Alexandra și Luiza. Monstrul din Caracal a spus totul!
Motivul incredibil pentru care un om a servit urșilor miere în boluri! A surprins tot...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Iei amendă dacă nu declari pierderea permisului de conducere?
Au fost avizate calendarele examenelor pentru anul şcolar viitor. Ce modificări vor intra în vigoare
MARELE inventator UITAT care și-a trăit ultimii ani într-un cămin de bătrâni
Vladimir Putin, arestat?! Cutremur la Kremlin: Totul s-a pregătit cu atenție
Cel mai greu moment pentru Elena Udrea: Plânge în fiecare noapte
Ispita Maria, cea mai fierbinte si „periculoasă” apariție la un eveniment. Cum a apărut, fără...
Ce pot face românii în cazul pensiilor recalculate greșit. Pașii pe care trebuie să-i urmeze
Ileana Sterp traversează o perioadă dificilă din viața sa! Soțul său a fost implicat într-un...
România, împărțită între furtuni violente și caniculă severă! Avertismentul meteorologilor pentru perioada următoare
BANCUL ZILEI. Vizita la spital l-a lăsat pe Bulă fără apetit sexual: Nu înțelegem!
Hipparchus, părintele trigonometriei